Dorinta versus Credinta
Se intampla des sa aud in cabinet...
- Dar eu chiar cred ca am sa fiu bine!..
Si atunci imi dau seama ca e timpul ca acea persoana sa inteleaga ca desi pune eticheta de credinta... de fapt ceea ce manifesta este dorinta.
Cum iti dai seama de diferenta?...
Pentru ca atunci cand chiar crezi, atunci apar rezultatele, si nu te indoiesti deloc pe parcursul procesului. Ba esti atat de relaxat si detasat incat pare ca ai si uitat de obiectivul/obiectul credintei tale. In Biblie iisus spunea ca:”Toate cate le veti crede, vi se vor intampla voua”. Deci recunoastem credinta reala dupa rezultatele obtinute. Altfel, sunt doar dorinte.
Ca sa ne fie mai clar...
Credeti ca maine dimineata rasare soarele?...
Raspunsul este:
- Da, normal. Ce are asta de a face cu credinta?...
Pai, credinta inseamna sa fi preluat din experienta celor din jur, inca de cand ai venit pe lume... prin imprint de ce le mai multe ori... acele „lucruri” de care nu te indoiesti, care ti se par foarte firesti, naturale...
Si atunci recunoastem credinta ca un proces automatizat, care functioneaza de la sine, fara un efort mental sau de orice alt fel.
... pe cand DORINTA...
Dorinta este ceva la care te gandesti iar si iar. Este ceva care iti place sa se manifeste in viata ta, dar „speri”sa se intample (adica presupui si esecul, ca ar putea sa nu). Dorinta este cea care in substrat presupune de fapt ca tu nu ai obiectul dorintei tale, sau obiectivul de atins.... dar tanjesti, speri sa il poti obtine desi nu ai nici un mecanism concret (ca altfel era dor proces de achizitie).
Interesant de remarcat este ca atunci cand manifestam dorinta de a avea ceva, de a se manifesta ceva in viata noastra, focusul este pus pe faptul ca „inca nu am acel obiect/obiectiv”; am lipsa de, nevoie de, pentru ca nu exista dar imi doresc sa existe. Si legile materializarii oglindesc fix aceasta realitate si ceea ce obti este fix sa continui sa nu ai.
Imi doresc sa fiu sanatoasa, sa ma vindec... pentru ca de fapt eu percep ca nu sunt bine. Realitatea mea este ca nu sunt bine si vreau sa scap de aceasta suferinta, de acest dezechilibru.
Sa fiu bine insa nu inseamna procesul de a scapa de ceva... pentru ca atunci atentia este setata pe ceea ce este si vreau sa scap de... dandu-i astfel si mai multa putere de mentinere in realitatea noastra.
Sa fiu bine... credinta (si nu dorinta) de a fi bine... vine din acelasi mecanism pe care il utilizezi cand crezi, desi este noapte ca soarele o sa rasara si astfel lumina va fi iar pretutindeni.
Cu alte cuvinte nu este ceva ce tu faci, sau nu... este mai degraba cunoasterea despre cum se intampla manifestarea realitatii. Este acea convingere ca sti ca este asa si nu ai nevoie sa demonstrezi nimanui nimic, nici macar tie insuti. Este doar chestiune de timp pana se manifesta.
Starea de sanatate este ceva firesc si natural, cu care suntem setati inca din „fabricatie”. Cand ea nu se ma manifesta deplin, este doar pentru ca o limitam in manifestarea ei; fix la fel cum limitam lumina flacarii unui felinar, atunci cand necuratand funinginea, ea opacizeaza tot mai mult sticla felinarului pana cand lumina pare ca nu se mai vede. De fapt ea este flacara/sanatatea, etc. e tot acolo, la fel de puternica... cu aceiasi capacitate de a lumina in jur, doar ca acele ganduri limitatoare pe care le avem pare ca o impiedica sa se manifeste.
Ce este diferit vibrational vorbind intre dorinta versus credinta?..
Dorinta este cu vibratie joasa pentru ca scopul ei este doar acela de a intari EGO, adica mastile, rolurile sociale, etichetele, identitatea noastra umana. Implinirea unei dorinte ne face intotdeauna sa ne simtim importanti, diferiti, sa ne comparam...
Pe cand, credinta hraneste nevoile reale ale fiintei care suntem, si nu incalca ecologia universala, pentru ca la nivelul unde se manifesta credinta nu exista limite, granite, diferente.... exista un TOT, un Intreg, un Continuum. Astfel Credinta este manifestarea mentala a acelei vibratii inalte a Intregului care poate lua orice forma de manifestare. Deci, credinta raspunde unei necesitati, unor legi firesti de fiintare, este un proces natural care functioneaza de la sine.
Cum sa transformam dorinta in credinta este provocarea...
Solutia este sa intelegem ca dorintele satisfac prin implinirea lor doar identitatea noastra umana care este o limitare a Cine suntem cu adevarat; pe cand credinta este cea care serveste Intregului.
Budha spunea ca exista o cale sa ne eliberam de suferinta... asta inseamna sa renuntam la toate atasamentele noastre, la dorintele noastre...
Iar raspunsul parca il si aud...
- Pai atunci nu am mai fi oameni.
Si daca nu am mai fi oameni, asta nu inseamna ca devenim animale (desi uneori animalele, mai ales cele de comapnie au o viata infinit mai buna ca multi oameni). Daca renuntam la dorinte, intelegand ca ele nu sunt altceva de ceea ce ne limiteaza in manifestarea plenara a fiintei noastre, renuntam la parte, la parti, pentru ca astfel realizam ca suntem un Intreg, caruia nu ii lipseste nimic cu adevarat, pentru ca ESTE TOTUL.
Si in plus, ori de cate ori iti implinesti o dorinta... aceasta nu face altceva decat sa te faca sa realizezi ca mai vrei si altceva... ca dincolo de aceste dorinte de fapt exista o nevoie reala... nevoia de intregire, nevoia ca mintea care in limitarea ei de a intelege realitatea/intregul, o transforma in bucati... si apoi tot mintea e nemultumita ca acele bucati nu sunt intregul.
Einstein exprima metaforic acest lucru foarte bine:
Sa vrei sa desfaci un radio in partile lui componente, pentru a intelege cum „canta”... si apoi sa te miri de ce toate acele bucati care compun radioul o data separate, nu „canta”.
Asa ca... dorintele sunt firesti sa se manifeste pe nivele mai joase de constiinta, si fac parte din mecanismul de realizare de sine, de aflare a Cine suntem cu adevarat... este „jocul” pe care il jucam pana descoperim Credinta. Si jocul acesta ia forma:
Am sa cred, atunci cand am sa vad!
... pana cand devine...
Tocmai pentru ca aleg sa cred, vad!