Acum aproape zece ani, când am lansat Jurnalul Cristinei, i-am întrebat pe cei care mă urmăreau un lucru simplu:

„Ce credeți că va cuprinde acest jurnal?”

Zilele trecute am recitit răspunsurile lor.

M-a surprins un lucru.

Fără să îmi dau seama, oamenii descriseseră atunci exact jurnalul pe care aveam să îl scriu.

Unii spuneau că voi povesti despre întâmplările din cabinet.

Alții despre experiențele mele de viață.

Despre conștientizări.

Despre provocări.

Despre recunoștință.

Despre oameni care își schimbă felul de a privi viața.

La vremea aceea nu aveam o strategie.

Nu aveam un plan editorial.

Aveam doar dorința sinceră de a împărtăși ceea ce învățam din viață și din întâlnirile cu oamenii.

Privind în urmă, îmi dau seama că Jurnalul Cristinei nu a fost niciodată despre mine.

Eu am fost doar firul care a legat împreună toate aceste experiențe.

Și mai realizez ceva.

Abia acum îi pot pune un nume.

Povești de trezit adulții.

Nu pentru că ar fi povești.

Ci pentru că fiecare dintre ele ascunde o schimbare de perspectivă.

Iar de cele mai multe ori, o viață nu se schimbă pentru că primește un răspuns.

Se schimbă în momentul în care începe să își pună o întrebare mai bună.

Poate că acesta a fost, fără să îmi dau seama, rostul Jurnalului Cristinei încă din prima zi.

Nu să ofere răspunsuri.

Ci să deschidă perspective.

Astăzi nu încep un jurnal nou.

Încep doar să înțeleg mai bine jurnalul pe care îl scriu de aproape zece ani.